Centrul de echitație „Legenda Cailor”, Cozieni, jud. Ilfov

“Legenda Cailor” este un loc de suflet pentru suflet în care toți iubitorii de cai, natură și frumos sunt bineveniți oricând. Suntem aici să vă ajutăm să vă împrieteniți cu caii, să descoperiți din secretele echitației, a îngrijirii cailor și tot ce ține de aceste animale minunate. Vă așteptam să ne vizitați în fiecare zi, mai ales că suntem foarte aproape de București, la 15 km de cartierul Pantelimon.

FACILITĂŢI:

  1. Lecții de călărie pentru copii și adulți
  2. Ieșiri călare pe câmp
  3. Excursie călare de o zi -O excursie călare de o zi prin pădure vă poate relaxa şi vă poate face cunoştinţă cu restaurantul "Casa Pustnicul" din Brăneşti, locul unde se pot gusta cei mai buni mici.
  4. Excursie de o zi pentru grădinițe- Excursiile sunt organizate în special pentru grupurile de copiii care ştiu să se bucure de natură şi care mereu îşi doresc să înveţe ceva nou. La “Legenda Cailor“ au această ocazie. Buna dispoziţie, voia bună, spectacolul ecvestru, ceva de-ale gurii şi multe activităţi vor face ca ziua să treacă într-un mod inedit.
  1. Ședințe foto - Pentru că aceste momente sunt minunate şi pentru a păstra aceste amintiri plăcute, angajaţii centrului vor imortaliza momentele importante prin şedinţe foto efectuate la cerere.
  2. Pensiune cai- Primim în pensiune caii dumneavoastra existenți sau în curs de achiziționare. Dacă sunteți iubitori de cai și sunteți pasionați de echitație, vă recomandăm și vă încurajăm să aveți calul personal. Credeți-ne că nimic nu se compară cu bucuria pe care o aduc aceste animale atunci când aveți un contact cât mai des cu ele, când știu că sunt iubite, vizitate și încălecate de către stăpânii lor.

Vă punem la dispoziție toate condițiile astfel încât să puteți deține un cal fără grija că nu are parte de un tratament adecvat sau de îngrijirea necesară.

Vă oferim trei boxe cu dimensiunea de 4 X 4 m, podea cimentată și acoperită cu dale speciale din cauciuc cu grosimea de 5cm ideale pentru confortul articulațiilor picioarelor cailor. Fiecare boxă este prevazută cu un geam prin care se face aerisirea și iluminatul natural, cu vas special pentru apă, tărâțe și sare. Așternutul cailor este format din talaj de foarte bună calitate și este schimbat de câte ori este necesar.

Fiecare cal are acces la un padoc exterior cu dimensiunea de 10 X 12 m.

Pensiunea pentru fiecare cal include hrana zilnică necesară (lucernă, tărâțe, apă, sare), curățarea calului, scos în padocul exterior, curățarea boxei, acces la manejul exterior (20X40m), iar costul este de 300 EURO/lună.

Contact

Adresa: localitatea Cozieni, str. Intrarea Fermei, jud. Ilfov. Dacă folosiți aplicația Waze ne puteți căuta direct introducând ca destinație “Legenda Cailor”.
Telefon: 0723151203.
E-mail: 
legendacailor@yahoo.com
Facebook:
https://www.facebook.com/Legenda-Cailor

 

Sursa foto: Daniela Dragos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *