În pas de cal spre o viaţă mai bună

Asociaţia HorsEmotion a fost înfiinţată în urmă cu doi ani şi are două domenii principale de activitate: hipoterapia şi dresajul natural.

Dresajul natural, practicat dupa metoda Parelli de către soţii Cristian şi Estella Breban este o metodă de comunicare nonviolentă cu calul, astfel încât acesta să accepte omul drept liderul lui. Prin aceasta metodă sunt pregatiţi şi caii de terapie din cadrul asociaţiei, aceştia fiind echilibraţi psihic, oferind tot ce au mai bun copiilor cu dizabilităţi.

Serviciile de hipoterapie (terapia cu ajutorul calului pentru persoane cu dizabilităţi) este oferită de către dr. Erika Weisz - medic şi fizioterapeut alături de Amalia Axentie – psiholog şi psihoterapeut. Ca orice plan terapeutic, se începe cu o evaluare iniţială apoi, împreună cu părinţii, se stabilesc obiectivele terapeutice pe termen mediu şi lung punându-se la punct un plan terapeutic individualizat. Asociaţia HorsEmotion are aproximativ 50 de beneficiari cu vârste între 2 şi 14 ani, ce au una sau mai multe dintre următoarele afecţiuni: tetrapareză spastică sau flască, parapareza, hemipareză, sindrom Down, sindrom Rett, sindrom Hunter, diverse sindroame genetice, ADHD, sindrom hiperkinetic, tulburări comportamentale, tulburări de spectru autist, tulburări emoţionale etc.

Rezultatele sunt semnificative, dar nu vin peste noapte. Fiind o terapie de recuperare medicală, este nevoie de timp şi perseverenţă, însă deja din primele şedinţe se poate observa bucuria copilului de a călări pe un cal mare (hipoterapia făcându-se cu cai, nu cu ponei), creşterea autostimei şi a tonusului psihic. Astfel, hipoterapia este percepută drept o bucurie enormă, nu ca o terapie.

Pe termen mediu şi lung putem obseva: îmbunătăţirea posturii, reglarea tonusului muscular, ameliorarea echilibrului şi a coordonării, dezvoltarea motricităţii fine şi grosiere, iar din punct de vedere psihic observăm dezvoltarea socializării şi a comunicării verbale şi nonverbale, creşterea autostimei, liniştirea psihomotorie, dar şi ştergerea stereotipiilor şi a autostimulărilor, hipoterapia fiind una dintre putinele terapii de reabilitare globală.

Asociaţia HorsEmotion se implică şi în evenimente sociale precum: oferirea unui concert în timpul plimbărilor călare cu susţinerea Fundaţiei Pentru Comunitate, petreceri pentru copii cu dizabilităţi cu diverse ocazii (Crăciun, Paşti, Ziua copilului, Scoala altfel pentru copiii altfel, etc) şi oferă inclusiv şedinţe de terapie gratuite pentru copiii cu dizabilităţi din instituţii, care pe lângă dizabilitatea lor, suferă şi trauma emoţională a abandonului.

În studiul realizat în ultimele 6 luni s-au observat ameliorări semnificative la copiii din leagănul de copii din Timişoara, crescându-le astfel şansele de a fi adoptaţi. Majoritatea dintre ei au devenit mult mai sociabil si mai putin anxiosi, incepand sa comunice si sa recupereze din deficitul de dezvoltare psihomotorie.

Pentru a putea oferi acestor copii în continuare terapie gratuită cu ajutorul calului, avem nevoie de susţinerea fiecăruia dintre voi. Nu vă costă nimic, ci doar 2 minute pentru a vota un proiect care oferă zeci de zâmbete unor copiii speciali. Aceştia sunt paşii de urmat:

  1. Te înregistrezi pe http://raiffeisencomunitati.ro/grantwizard/granturi/index.php/component/users/?view=login.
  2. Activezi contul din mailul primit pe adresa de mail.
  3. Te loghezi şi votezi proiectul „În pas de cal spre o viaţă mai bună”.
  4. Dai acest mesaj mai departe prietenilor. Doar împreună putem reuşi!

Prin acest proiect vom oferi şedinţe de hipoterapie gratuită la peste 30 de copii cu dizabilităţi din instituţii, vom oferi workshopuri de pregătire voluntarilor care doresc să se implice în domeniul hipoterapiei şi vom ajuta şi 20 de tineri din Centrul de Reeducare de la Buziaş să se reintegreze în societate, oferindu-le 2 workshopuri prin care să le sporim respectul faţă de aproape, empatia şi dorinţa de a ajuta.

Mai multe detalii despre proiect găsiţi pe Descriere Proiecte.

Fiecare vot conteaza!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *