Cupa României şi-a desemnat câştigătorii

Cupa României şi-a desemnat câştigătorii

luni, 27 iulie 2015 17:47:07 Europe/Bucharest

Cai şi călăreți din toată țara au participat, ȋn perioada 23 - 26 iulie, la concursul național de sărituri peste obstacole Cupa României, organizat de baza hipică Equestria, din Tâncăbeşti. Desfăşurată ȋn cadrul etapei a III-a a Circuitului Salonul Calului, competiția a adus la start peste 60 de călăreți cu 150 de cai, cele mai bune cupluri fiind desemnate câştigătoarele Cupei României la Juniori, Tineret şi Seniori, individual şi pe echipe.

Suntem bucuroşi că, ȋn ciuda verii toride, am reuşit să strângem din nou la start un număr impresionant de cupluri cal – călăreț din toată țara. Acest lucru ne demonstrează că interesul pentru echitație devine tot mai mare, iar sportivii ȋşi doresc să participe la competițiile ecvestre, fiind motivați şi de obținerea punctelor pentru clasamentul final. Cupa României susține obiectivul clubului Equestria, de a ridica echitația autohtonă la nivelul competițional european, prin organizarea unor concursuri de mare amploare”, a declarat Ozana Moraru, Proprietar al Bazei Hipice Equestria şi Preşedintele Clubului Equestria.

„Prin vechea sa tradiție ȋn sprijinirea sporturilor hipice ȋn România, ne bucurăm că Jockey Club a putut contribui la reuşita acestui spectacol. Apreciem activitatea clubului organizator Equestria şi a preşedintelui său, doamna dr. Ozana Moraru, pentru munca susținută cu entuziasm şi promovarea echitației, concursul de față fiind un exemplu”, a declarat Constantin Avramescu, vicepreşedinte Jockey Club Român.

Competiția, desfăşurată pe parcursul a patru zile, s-a remarcat printr-o structură complexă, cu 19 probe de sărituri peste obstacole, dedicate atât cailor experimentați şi sportivilor seniori, cât şi probe pentru cai tineri alături de junori, amatori sau sportivi debutanți. Concurenții ȋncepători, copiii şi amatorii au putut participa la probele de nivel F şi respectiv E, unde gradul de dificultate este mai scăzut, iar obstacolele sunt ȋnălțate până la 1,10 m.

Ȋn prima zi de concurs, s-a desfăşurat Cupa României la Juniori, cu obstacole de 1,20 m, iar după un baraj strâns, sportiva Al Jamal Dunja, ȋmpreună cu calul Gioconda, au fost desemnați câştigători. Și la proba de Tineret, sportivii au avut parcursuri demne de un concurs național, locurile de pe podium fiind ocupate de Brădişteanu Mladin Alexandra cu Castaway, Al Jamal Dunja cu Gemilio LCS şi Gheorghe Răzvan cu Capucino.

Sportivii cu experiență s-au străduit să atingă cele mai bune rezultate ȋn probele mai dificile, de nivel D, C, B şi A. Astfel, Cupa României la nivel D a fost câştigată de sportivul Norbert Schumann cu Castaway, urmat ȋn clasament de Irimia Constantin cu Lara, Lateş Florin cu Natasha, Bucur Ionel cu Karma şi Tulea Ioana cu Switch du Lambert. Cele mai bune rezultate la Cupa Romaniei, nivel C, au fost obținute de Bucur Ionel alături de Karma (locul I), Leonte Bogdan cu Stakkato’s Ego (II), Nemeş Călin cu Bucura (III), Irimia Constantin cu Lara (IV) şi reprezentantul Turciei, Armagan Ozorkey cu Candilio (V). La Cupa României nivel B au urcat pe podium Norbert Schumann cu Belle de Jour şi Cembalo II (locul I şi II), Luca Ruxandariu cu Bamboo, Cojocariu Aurel cu Predestinata şi Nemeş Călin alaturi de Bucura.

Proba dedicată echipelor de Seniori a fost câştigată de sportivii clubului Felix Țopescu: Petre Patrick cu calul Pitano, Milaşcon Bogdan cu Erinde, Ruxandariu Luca cu Wellcome. Pe locul II, la egalitate de puncte, s-au clasat echipele: Steaua Bucureşti, formată din Cojocariu Aurel, Gheorghe Claudiu, Norbert Schumann şi Napoca Sport Horse cu sportivii Neacşa Mihai şi Irimia Constantin.

O probă foarte interesantă a avut loc şi duminică, cu un traseu mai deosebit, proba numită „Adună-ți punctele“, care a fost câştigată de Cojocariu Aurel cu Lucy Liu, urmat de Bucur Ionel alături de caii Cupido G şi Karma, reprezentantul Equestria, Lateş Florin, cu calul Stormy Weather, sosiți pe locul IV şi Moroşan Ionel cu Winchester, pe locul V.

Competiția s-a ȋncheiat duminică, 26 iulie, cu cea mai dificilă probă, de nivel A, Cupa României – Jockey Club, câştigată de sportivul Norbert Schumann, ȋmpreună cu calul Belle de Jour, urmați, la mică diferență de timp, de Luca Ruxandariu cu Bamboo. Pe podium au urcat şi Luca Ruxandariu cu Wellcome (III), Bucur Ionel cu Bangkok Girl (IV) şi Norbert Schumann cu Cooper's Creek (V).

După patru zile cu probe dificile, la finalul Cupei României la obstacole, au fost desemnați primii trei sportivi la categoria Seniori: Norbert Schumann, Bucur Ionel şi Irimia Constantin.

Pe lângă punctele şi experiența acumulată ȋn competiție, efortul sportivilor participanți la concursul național de sărituri peste obstacole Cupa României a fost recompensat cu premii totale ȋn valoare de 45.000 lei.

Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii

Email