Tech Stirrups, performanţă la nivel înalt

Tech Stirrups, performanţă la nivel înalt

luni, 9 mai 2016 17:31:14 Europe/Bucharest

Tech Stirrups se ocupă de comercializarea celor mai bune scăriţe patentate şi produse în exclusivitate în Italia, conţinând o gamă variată de produse menite să satisfacă nevoile şi celor mai pretenţioşi călăreţi din întreaga lume: Scăriţe Venice, cu sistem de siguranţă a piciorului, Scăriţe Athena pentru sărituri, Scăriţe Iris pentru cross-country, Scăriţe Aphrodite pentru dresaj, Scăriţe Diana pentru vânătoare, Pinteni, Şosete.

Modelul Venice are un sistem revoluţionar pe bază de magnet poziţionat pe placa scăriţei şi care permite, la nevoie, deschiderea unei mici porţiuni care facilitează eliberarea piciorului, iar apoi partea mobilă revine automat la forma iniţială.

Toate scăriţele sunt fabricate din bileta de aluminiu şi sunt fixate cu şuruburi din inox. Treapta este tratată cu un strat nano ceramic, în timp ce inelele sunt tratate prin anodizare de 20 de microni pentru a-şi păstra calităţile estetice.

După mai multe teste aplicate atât greutăţii, cât şi structurii scăriţelor, acestea au fost echilibrate astfel încât, în cazul pierderii scăriţei în timpul călăriei, ele să lovească cât mai puţin corpul calului, prin comparaţie cu produse asemanatoare de pe piaţă. În plus, pentru a nu răni calul, partea din spate a scăriţelor a fost rotunjită şi toate marginile au fost netezite.

Estetica acestor scăriţe a fost gândită în cele mai mici detalii pentru a obţine finisaje perfecte. Scăriţele Tech Stirrups sunt produse cu materiale certificate, iar  înainte de ambalare, toate inelele sunt supuse unui test de rezistenţă.

În concluzie, dacă vă doriţi ce e mai bun din punct de vedere calitativ, vă recomandăm să achiziţionaţi cu încredere Scăriţele Tech Stirrups.

 

Postat în Stiri Equitana Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii

Email