Top 10 curiozități despre cai

Top 10 curiozități despre cai

marți, 27 martie 2018 14:41:03 Europe/Bucharest

Domesticiți, folosiți pentru tracțiune sau transport, un real ajutor pe câmpul de luptă, prieteni de nădejde, partener de competiții, caii sunt alături de oameni de sute de ani, au fost implicați în activitățile cotidiene ale acestora și astfel putem spune că și-au câștigat un loc special în istorie.

Astfel, am întocmit un top 10 curiozități despre cai:

1.Cea mai apropiată rudă a calului este rinocerul În prezent o singură specie principală din familia cailor mai supraviețuieste, numita Equus, iar din ea fac parte caii domesticiți (Equus caballus) și calul Przewalski, adică zebrele și măgarii. Conform Muzeului American de Istorie Naturală, caii aparțin unui grup de mamifere cu număr impar de degete, denumit perisodactile, iar rinocerii și tapirii sunt supraviețuitori ale acestei specii.

2.Caii au cei mai mari ochi din lumea mamiferelor Caii au un camp vizual foarte larg datorită diametrului mare al ochilor de aproximativ 5 cm, iar din punct de vedere al volumului, ochii cailor sunt de 9 ori mai mari decat cei umani. Caii folosesc cu precădere vederea monoculară ceea ce înseamnă că ochii sunt folosiți separat. Astfel, un cal poate vedea și procesa întâmplări separate care au loc în stânga sau în dreapta sa. Atunci când se uită în față, calul folosește vederea binoculară pentru a se putea concentra pe un anume obiect din fața sa. Atunci când animalul se concentrează pe un obiect aflat la depărtare, acesta va ridica capul foarte mult în aer pentru a-și îmbunătăți câmpul visual.

3.Inteligență Mai multe studii despre cai au demonstrat capacitatea de memorie a cabalinelor. Caii se deosebesc de alte animale și prin faptul că răspund la stimuli pozitivi. Astfel, dacă te vei comporta frumos cu ei, nu vor uita acest lucru și te vor saluta cu un nechezat sau te vor lăsa să-I mângâi. De asemenea, calul ține minte locurile în care a mai fost și devine nervos dacă acestea îi trezesc amintiri neplăcute.

4.Limbajul urechilor Caii își pot mișca urechile la 180 de grade folosind 10 mușchi diferiți în timp ce oamenii folosesc doar 3 mușchi. Caii pot alege și izola o singură zonă spre care să își îndrepte auzul. Caii comunică și prin miscarea urechilor. Astfel, dacă calul tău flutură din urechi înseamnă că este atent și te ascultă, iar dacă îi va plăcea ceea ce îi zici, urechile lui vor fi ciulite și îndreptate înainte. Dacă urechile lui sunt lăsate pe spate înseamnă că este trist, supărat sau nervos, iar dacă urechile sunt puțin aplecate spre exterior înseamnă ca este relaxat, plicitist sau nu se simte bine.

5.Dinții cailor Un prim detaliu interesant este că masculii au 44 de dinți, iar femelele au între 36 și 40 de dinți. Dinții în plus ai masculilor sunt 2 perechi de canini cunoscuți și ca "dinți de luptă" deoarece masculii se bat între ei pentru a fi liderii turmelor de iepe.

6.Râsul de cal Cu siguranță ați văzut un cal care-și dădea capul pe spate și vă arăta cu mândrie dantura. Dacă ați crezut că râde la voi, v-ati înșelat deoarece acesta vă mirosea. Calul își lasă capul pe spate în scopul de a direcționa mirosul care plutește în aer spre glandele olfactive speciale localizate în capătul pasajului nazal.

7.Caii nu pot vomita Medicii veterinari explică faptul că e fizic imposibil ca un cal să vomite. "În cazul cabalinelor mușchii sfincterului esofagian sunt mult mai puternici decât în cazul altor animale, făcând aproape imposibilă deschiderea valvei atunci când avem o presiune inversă, dinspre stomac", spune veterinarul Joe Bertoni.

8.Caii sunt cei mai curați Caii sunt singurele animale care nu beau apă după alte animale sau dintr-o găleată de apă murdară. Deoarece au simțurile foarte bine dezvoltate, ei simt mirosurile altor animale în găleata de apă.

9.Cel mai mic cal din lume Dacă în mod normal un cal măsoară peste 1.47m, cel mai mic cal din lume măsoară doar 43 de cm. Thumbelina a fost cel mai mic cal afectat de nanism și a avut la naștere greutatea unui bebeluș.

10.Cel mai bătrân cal Un cal sănătos trăiește în medie 20-30 de ani, dar Billy a trecut de mult de această vârstă. Billy a fost cel mai bătrân cal din lume, atingând vârsta de 62 de ani și aparținând rasei Mustang din nordul Americii.

Sursa foto și articol: Internet

Postat în Stiri De:
Anca Equitana
Distribuie: