Wonderland Cluj Resort, Cluj

Wonderland Cluj Resort, Cluj

joi, 5 ianuarie 2017 23:26:00 Europe/Bucharest

Centrul de echitație Wonderland, după cum îi spune și numele, se află pe un tărâm minunat, ce își primește oaspeții cu numeroase oportunități de relaxare și petrecere a timpului liber.

Wonderland Resort Cluj oferă printre cele mai complexe și complete pachete de activități de relaxare și petrecere a timpului liber. Astfel, ai posibilitatea de a te relaxa în piscină sau pe terasă, în grădină. Dacă preferi ceva mai dinamic, sala de fitness  îți stă la dispoziție sau poți închiria biciclete pentru a explora în voie dealurile Clujului. Și mai dinamic? Poate preferi un joc de paintball, un joc de fotbal sau de tenis pe terenurile special amenajate. Pentru o relaxare deplină, te poți bucura de serviciile de masaj sau de momente petrecute în liniște la salina Wonderland. În sala de jocuri, te poți distra la o partidă de biliard sau Darts.

Cu adevărat special este centrul de echitație, unde poți să înțelegi cu adevărat importanța unei legături armonioase dintre om și animale și, mai ales, vei avea ocazia să descoperi minunata relație dintre om și cai, acești prieteni de nădejde ai noștri.

Centru de echitație Wonderland Cluj se află într-un cadru natural ideal, unde orașul ți se întinde la picioare, cât vezi cu ochii.

Pentru a-ți consolida relația cu minunații cai de aici, poți opta pentru diferite tipuri de abonamente:

    Small – 4 ședințe – 170 lei

    Medium – 8 ședințe (7+1 gratis) – 315 lei

    Plus – 12 ședințe (10+2 gratis) – 450 lei

Desigur, poți opta și pentru o singură ședință, costă 45 lei și îți va permite să îți faci o idee generală despre ce ar presupune aceste cursuri. Partea bună este că un abonament este transmisibil în cadrul familiei și are o valabilitate de 90 de zile!

Totodată există și abonamente pentru avansați și posibilitatea pregătirii competiționale și sărituri peste obstacol. Cursurile se desfășoară pe suprafața întregului manej, cu ajutorul cailor de la centrul de echitație Wonderland. În plus, Wonderland oferă servicii de pensiune cai privați, ce oferă cazare, furajare, toaletaj și manej interior, opțional și antrenor, dresor și încălecare cal de personal calificat.

Pentru a ajunge pe acest tărâm minunat, vei părăsi orașul, urcând pe Calea Turzii, pe dealul Feleacului și cotind la dreapta de îndată ce observi panoul Wonderland Cluj.

Contact:

Adresa e simplă: Feleacu, nr. 5 A-E, Cluj

Telefon: 0740966337

Facebook:facebook.com/wonderlandcluj

E-mail:wonderlandcluj@yahoo.ro

   

Postat în CENTRE DE ECHITATIE De:
"Blugento" Admin
Distribuie: