Al doilea concurs de echitaţie pentru oaspeţii fideli ai Centrului Ecvestru Septimia

Al doilea concurs de echitaţie pentru oaspeţii fideli ai Centrului Ecvestru Septimia

vineri, 4 iulie 2014 18:35:58 Europe/Bucharest

Magazinul de echitaţie EQUITANA a premiat, cu cadouri şi vouchere, câştigătorii celei de-a II-a ediţii a concursului de echitaţie desfăşurat la Centrul Ecvestru Septimia din Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita, în data de  28-29 iunie.

Concursul a făcut parte din evenimentul CUPA SEPTIMIA. Scopul acestui concurs este crearea unei platforme prin care oaspeţii resortului Septimia să aibă ocazia de a-şi testa propriile aptitudini de echitaţie, de a obţine o bază de referinţă privind poziţiile corecte de călărie.

În acest an concurenţii au participat la patru categorii: Adulţi, Avansaţi peste 10 ani, Începători peste 10 ani şi Copii sub 10 ani.

La fiecare categorie trebuia parcurs un traseu semnalizat, după care adulţii şi-au prezentat în galop cunoştinţele profesionale. De asemenea concurenţii au avut de rezolvat şi câteva probe de îndemânare.

La categoria Adulţi premiul întâi a fost câştigat de Csizmadia Attila, premiul doi l-a primit Iordache Melinda, iar al treilea, Lukács Lehel. La categoria Avansaţi peste 10 ani câştigătorul premiului întâi a fost Sztojka Anita, locul doi a fost ocupat de  Albert Izabella Viktória şi locul al treilea de Szász Zsuzsa. La Începătorii peste 10 ani s-a dovedit a fii cea mai bună Gál Rita, urmată de Fancsali Boglárka şi de Major Kata. La Copii sub 10 ani pe primul loc s-a situat Geréb Dorottya, a doua a fost Pálhegyi Orsolya şi al treilea Ambrus Csenge.

Din partea magazinului de echitaţie Equitana participanţii au primit cadouri şi vouchere. Premianţii, pe lângă cadourile oferite de magazinul EQUITANA, au primit din partea organizatorilor bilete de intrare la ştrandul Septimia şi posibilitatea de a călări în centrul ecvestru.

Centrul Ecvestru Septimia mulţumeşte participanţilor pentru prezenţă, instructorului Gagyi Mihály pentru munca lui, magazinului de echitaţie EQUITANA şi sponsorilor pentru suport. Sursa pozelor: Centrul ecvestru Septimia.

Postat în Stiri Equitana Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii

Email