Aniversarea primului an de la înființare la Clubul Sacramento

Aniversarea primului an de la înființare la Clubul Sacramento

marți, 29 septembrie 2015 13:50:04 Europe/Bucharest

Cu ocazia aniversării primului an de la înființare, Clubul Ecvestru Sacramento a organizat o sărbătoare hipică în data de 26 septembrie. La clubul ecvestru situat între satele Zăbala și Imeni, județul Covasna, lângă drumul județean DJ121, pe lângă programele ecvestre au avut loc și activităţi culturale, iar datorită concursului de gătit, nimeni n-a plecat flămând acasă.

Spectatorii de la sărbătoarea hipică au putut urmări demonstrația copiilor din Clubul Ecvestru Sacramento și parada cascadorilor grupului Ugron. Copii s-au distrat cu picioroange și au participat la diferite concursuri organizate pentru ei. Ambientul sonor a fost asigurat de  Fanfara de Tineret a oraşului Covasna, iar spectatorii au avut ocazia să urmărească o demonstrație susținută de Asociația pentru protecția animalelor din Târgu Secuiesc. În program au avut loc și concursuri ecvestre. Concursul de îndemânare a fost câștigat de Német Boróka, locul doi a fost ocupat de Mihály Mónika, iar pe locul al treilea s-a situat Tronar Denisa. Concursul de dresaj a câștigat de către Bajcsi Anna, urmată de Lukács Anna și Ugron Attila. La concursul de atelaje, ordinea câștigătorilor a fost: Tóth Szabolcs, Jancsó Béla, Ugron Attila.

Postat în Stiri De:
Anca Equitana
Distribuie: