Asociaţiei Crescătorilor Particulari de Cal Lipiţan din România, Gheorgheni, jud. Harghita

Asociaţiei Crescătorilor Particulari de Cal Lipiţan din România, Gheorgheni, jud. Harghita

miercuri, 5 martie 2014 13:10:00 Europe/Bucharest

Asociaţia Crescătorilor Particulari de Cal Lipiţan din România (ACPCLR) este acreditată de statul român şi membru al organizaţiei LIFT ((Lipizzan International Federation). Începând din anul 2003 supraveghează la nivel naţional reproducerea şi înregistrarea cailor lipiţani aflaţi la crescători particulari.

Comform lui Romfeld János, directorul executiv al asociaţiei, în era comunistă, creşterea cailor de rasă în proprietate privată a fost desfiinţată cu desăvârşire, hergheliile private fiind naţionalizate şi până la urmă desfiinţate. Până în anul 1990 creşterea cailor de rasă a fost monopol de stat, creşterea lor s-a restrâns în exclusivitate la hergheliile de stat. După schimbarea de regim din 1990 şi la noi în ţară, un efectiv numeros de cai de rasă a ajuns la crescători particulari, care au pornit cu entuziasm şi devotament în creşterea lor. Însă nu a fost un cadru organizatoric adecvat, care să cuprindă toate problemele speciale de creştere, ca de exemplu: evidenţa efectivelor şi a crescătorilor, înregistrarea în registru genealogic, înregistrarea montelor şi a fătărilor, identificarea şi luarea în evidenţă a mânjilor noi născuţi, dangarea lor etc. Această situaţie a generat idea constituirii Asociaţiei Crescătorilor Particulari de Cal Lipiţan din România la iniţiativa crescătorilor de cal Lipiţan, care şi-a propus să rezolve problemele de creştere, luând exemplul Asociaţiilor de creştere a raselor de cai din ţările Uniunii Europene. Înfiinţarea Asociaţiei s-a materializat oficial la 23 ianuarie 2003 cu membrii fondatori  Dr. Tiberiu Hermenean, Bartha Róbert, Romfeld János, Pál Vilmos și Ivácson Pál.

În prezent asociaţia cuprinde toţi crescătorii particulari de cal Lipiţan din România, atât persoane fizice, cât şi pe cele juridice, (în număr de 92), a adoptat un regulament de creştere, conform regulamentului şi statutul L.I.F. şi funcţionează ca o herghelie cu toată bază de date de creştere tipizată: - Registrul de iepe de prăsilă, care cuprinde 230 iepe (pedigree cu 5 generaţii, date morfologice, monte, fătări, etc.) - Registrul armăsarilor de montă, 140 armăsari (cu pedigree cu 5 generaţii, montele şi descendenţii) - Registrul mânjilor născuţi anual, luaţi în evidenţă şi individualizaţi prin dangare.

Lipiţanii pot fi trecuţi în Cartea Hergheliei ca Lipiţan pur sânge ,dacă originea lor poate fi dedusă fără lipsuri la cele 8 linii de armăsari: CONVERSANO, FAVORY, MAESTOZO, NAPOLITANO, PLUTO, SIGLAVY, TULIPAN, INCITATO - precum şi la familii de iepe mame recunoscute. La originea unui cal Lipiţan poate fi recunoscută în mod exclusiv originea de arab, andaluzian, luzitan şi kaldrubi în cazul în care acestea au fost folosite în hergheliile tradiţionale, recunoscute, şi încrucişarea a fost urmată de o selecţie riguroasă, planificată, favorabilă creşterii calului Lipiţan, cea ce înseamnă că s-a extins baza genetică, s-a îmbunătăţit constituţia sau mişcarea.

Un armăsar pentru a fi declarat armăsar pepinier trebuie să treacă prin evidenţa Comisiei de creştere, să fie bonitat, să treacă examenele de aptitudini şi de performanţă. Este de preferat ca la armăsarii candidaţi pentru pepinieri să fie luaţi în vedere descendenţii, în vederea stabilirii puterii de transmitere a caracterelor. Caii Lipiţani a căror evidenţă se ţine în Cartea Hergheliei ACPCLR, vor fi dangaţi după cum urmează: pe partea stângă la locului şei: în cazul în care tatăl este armăsar pepinier: N29 Ө (N semnul tatălui–Napolitano, numărul armăsarului pepinier: aici Napolitano XXIX). Pe partea dreaptă a locului şei: 3L (L – semnul Hergheliei Asociaţiei, 3 numărul mânzului născut la armăsarul pepinier respectiv).

Majoritatea crescătorilor de cai lipițani sunt din Transilvania, lucru care se datoreză parțial apropierii de Herghelia Făgăraş, și datorită faptului că majoritatea concurenţilor de atelaje cu cai lipiţani vin din această regiune.

ACPCLR este singura asociaţie acreditată din România, care reprezintă rasa calului lipițan pe plan intern și internațional. Conform lui Romfeld János ar trebui să existe şi alte asociaţii, care să reprezinte alte rase tradiţionale de cai la nivel naţional. În momentul de față, doar crescătorii de cai lipițani pot beneficia de subvenții de la UE care sprijină conservarea speciilor de animale autentice.

ACPCLR organizează întâlniri, conferințe, demonstrații, vizite de cai, care contribuie la promovarea rasei, la reproducerea calului Lipiţan, în special pentru concursuri şi pentru dresaj. Asociația oferă consiliere profesională pentru crescătorii de cai privaţi cu privire la creștere, nutriție, vânzare, etc.

Contact Asociaţia Crescătorilor Particulari de Cal Lipiţan din România Strada Gábor Áron, 1/A, Gheorgheni, Jud. Harghita Romfeld János Telefon: 0744612301 E-mail: romfeldjanos@yahoo.com Web: http://www.callipitan.ro/ Sursa pozelor: http://www.callipitan.ro/

Postat în CENTRE DE ECHITATIE De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii