Succesul demonstraţiei de dresaj natural

Succesul demonstraţiei de dresaj natural

marți, 2 februarie 2016 14:40:25 Europe/Bucharest

În primul rând, mulţumim gazdelor - Centrului de Echitaţie Equestria pentru bunăvoinţa de a pune la dispoziţie spaţiul, pentru organizarea perfectă, precum şi proprietarei cailor Nina şi Conte – domnişoara Ervan care ne-a prezentat doi andaluzi superbi. Aducem mulţumiri tuturor participanţilor care au îndurat cu stoicism frigul şi au stat alături de noi în acest ultim weekend al lui ianuarie să urmărească progresul cailor.

Evenimentul a debutat prin demonstraţia în care Denis Ştefan care ne-a arătat cum se poate începe un cal cu şaua în doar o oră şi 40 de minute, iar Nina – o iapă de trei ani a fost în centrul atenţiei. Ţelul a fost ca Nina să accepte atât şaua, cât şi călăreţul într-un timp atât de scurt şi să poată indeplini nişte comenzi simple precum: pas, trap, galop, întoarcere stânga şi întoarcere dreapta fără să afişeze nici un semnal de comportament agresiv de genul cabrării ori aruncării cu spatele, etc.

Faptul că Denis a reuşit acest lucru în doar o oră jumate arată că aceasta tehnică a dresajului natural este de preferat celei clasice de începere cu şaua.

În cea de-a doua zi, demonstraţia a continuat cu armăsarul Conte, în vârstă de cinci ani. Obiectivele au constat în oferirea încrederii în oameni, să nu mai fie temător, dar să aibă şi respect faţă de antrenor. Altfel spus, prietenie fără teamă şi respect faţă de oameni.

Vă invităm să vizionaţi mai multe poze pe Facebook, pe pagina lui Denis Ştefan, Ziua 1 şi Ziua 2. Un reportaj despre acest eveniment puteţi urmări şi în linkul Video.

Postat în Stiri Dresaj Natural Stiri Equitana Stiri De:
Anca Equitana
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii

Email