Decernarea premiilor „Armăsarul de Aur” la Galopiada Secuiască

Decernarea premiilor „Armăsarul de Aur” la Galopiada Secuiască

miercuri, 15 iulie 2015 12:32:40 Europe/Bucharest

Echipa Equitana a fost prezentă și anul acesta la Galopiada Secuiască care s-a desfăşurat în județul Covasna, la Dealul Pivnițele Mari, în perioada de 10-12 iulie. Câștigătorii Galopiadei Secuiești vor participa la Galopul Naţional din Budapesta.

Magazinul Equitana a distins 3 cai cu premiul „Armăsarul de Aur”: Fharmeta (Ghidfalău), Timpex Amata (Lemnia) și Mersuch Merengő (Bozeni). Juriul a fost alcătiut din medicii veterinari Dán András și Szász István, iar criteriile pentru selectarea premianților au fost reprezentate de hrănirea calului, îngrijirea în general, copita și coama animalului.

În cursul zilei de duminică, mai multe mii de spectatori au urmărit finala galopiadei, în care s-au calificat reprezentanții localităților Lemnia, Lăzarea, Gheorgheni, iar reprezentantul din Ghidfalău a trebuit să renunțe din cauza unei leziuni. A 5-lea ediție a Galopiadei Secuiești a fost câștigată de către Fazakas Géza și Gamma (Lăzarea), locul doi a fost ocupat de Zsigmond János și Timpex Amata, care a primit și premiul „Armăsarul de Aur” din partea magazinului de echitație Equitana (Lemnia), iar pe locul al treilea s-a situat László Pál cu calul Darius (Gheorgheni).

Pe parcursul celor trei zile au avut loc mai multe evenimente, precum Galopul Góbé, un concurs de atelaje, demonstrații de mânuire a arcului, demonstrația husarilor și s-a înregistrat un record mondial - Pászka Lehel, călăreţul arcaş a nimerit 15 ținte pe un tur de circuit, galopând fără frâu şi şa.

Cei interesați au putut cumpăra suveniruri la târgul meșteșugăresc și de artă populară. Sâmbătă seara a fost prezentată opera rock ,,Matei cel Just”, un spectacol în aer liber cu cai oferit de Teatrul Naţional Ecvestru din Ungaria, în colaborare cu Ansamblul de Dansuri „Háromszék”, alături de călăreţi locali.

Galopul Național din Budapesta va avea loc în perioada 18-20 septembrie. La acesta vor participa reprezentanții comunelor Lăzarea și Lemnia, precum şi din municipiul Sfântu Gheorghe, ca localitate organizatoare a Galopiadei Secuiești.

Sursa pozelor: echipa Equitana.

Postat în Stiri De:
Anca Equitana
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii

Email